Nestare

fă-mă, Doamne, frunză,
să zbor și să uit
durerea desprinderii
de ram

fă-mă, Doamne, toamnă,
să cutreier lumea,
să pictez pădurile în
roșu sângerând

fă-mă, Doamne, vânt,
să zbor și să uit
pur și simplu
că… sunt

Mezat

mi-aș vinde versurile silabă cu silabă
doar ca să fiu mai aproape de cer
să îmbrățișez norii și să mă joc
de-a v-ați ascunselea cu îngerii
care stau de strajă în ușa dimineții
libertatea are gustul verii,
parfum de tei și de fân cosit,
îți zâmbește suav, îți face cu ochiul
și te întreabă ce ai de oferit
vezi tu, niciodată nu e prea târziu
să trăiești, să te hotărăști să fii
dincolo de tot ceea ce ai
niciodată nu e prea târziu
să te ridici și să te întorci,
să recunoști, precum fiul risipitor, că ai greșit,
căci ce e viața fără un strop de iubire
și ce e sufletul departe de el însuși?
mi-aș vinde versurile silabă cu silabă
de-aș ști că valorează albastrul infinit,
de-aș ști că viața-i doar o joacă
și altceva nu-i mai vrednic de iubit…

Asta nu e școală!

mesaj primit pe un grup de What’s Up, de la un profesor de geografie; nu am mai pus diacritice, chiar nu contează forma, ci mesajul; iar comentariile, dacă nu vor fi decente, fără ton arogant, fără acuzații că nu împărtășim aceeași opinie, vor rămâne fără răspuns din partea mea… cred că putem dezbate și cu calm, iar dacă nu, înseamnă că n-am învățat nimic și că, în loc să fim mai iubitori, mai înțelegători și mai empatici, doar ne învrăjbim mai rău, și chiar nu mai e timp și loc pentru așa ceva…

„A inceput scoala de trei zile!

Ceea ce va spun acum nu are legatura cu cat de buna este masca impotriva coronavirusului! Nici de cat de mortal este virusul asta… Indiferent cat am discuta, ar fi doua tabere care si-ar aduce argumente in favoarea alegerii lor! Vreau sa va spun cum am vazut scoala, in aceste zile, fiind direct implicat!

Imi place mult meseria asta, pentru ca intotdeauna mi-a placut sa interactionez cu elevii, sa glumim, sa-i motivez, sa ne suparam uneori, sa vad cum progreseaza, sa construim amintiri, sa cladim relatii… sa-i simt vii! In doua zile am vazut numai elevi tristi! Pareau sortiti unei sentinte dure de a sta inchisi in cutiutele lor de plexiglas, resemnati ca doar asa pot duce la sfarsit un an care le poate aduce o diploma de Bacalaureat. Nu se vedea nici un chef de viata, nici o dorinta de comunicare, nici o reactie la o gluma sau la o incercare de a realiza un proiect. Spre deosebire de anii trecuti cand copiii frematau de emotie, cand se simtea entuziasm… anul asta sunt “morti”. Cel mai trist e ca nu stiu daca gasesc metode sa le schimb starea de spirit! Cand elevul din ultima banca ma vede prin 5 randuri de plexiglas, impactul meu asupra lui e mai scazut decat asupra celor care stau in spatele unui laptop/telefon! Am simtit mai multa viata la cei care erau conectati online, desi peste doua saptamani le va veni acestora randul la “tristete”!

Guvernantii pot numi asta oricum, dar numai scoala nu! Scoala nu e doar despre predare si evaluare! Scoala este despre interactiune, despre influenta, despre modele, despre invatatura, despre greseli si indreptarea lor, despre maturizare, despre dragoste, despre socializare! In aceste 3 zile nu prea am vazut asa ceva. Profesorii nu fac, in majoritatea cazurilor, decat sa atraga atentia: “nu sta pe hol”, “nu merge in directia aia”, “nu sta asa aproape de coleg”, pune masca asa cum trebuie”, “nu ai voie aia” etc. Putea sa cheme pe cineva de BGS, ar fi fost mai eficient decat noi! Oricum, la cata resemnare am vazut in ochii elevilor, probabil ca nu vor mai avea chef de viata in curand! Unii mi-au spus ca vor sa-si ia adeverinta ca au pe cineva bolnav, doar ca sa nu mai vina la scoala in conditiile acestea! Va mai aduceti aminte de voi la varsta de 15-18 ani? V-a placut perioada aceea? Ei bine, lor nu cred ca le place!

Cat despre colegi, unii si-au luat atat de mult rolul de jandarm in serios, incat fiecare moment in care esti prins ca nu corespunzi ideilor lor despre asigurarea normelor se transforma in mustrari verbale sau vizuale… Din fericire, sunt putini!

Din punctul meu de vedere, asta nu e scoala! Zilele acestea, desi imi iubesc foarte mult serviciul, mi-a trecut prin minte, prima data dupa 19 ani, sa renunt! Numiti-o cum vreti, insa numai scoala nu! Nu stiu ce se afla in spatele acestor masuri, ca or fi scopuri bune, ca or fi scopuri ascunse, insa masurile sunt, din punctul meu de vedere, criminale! Mai criminale decat moartea! Ne pierdem viata in timp ce ne traim existenta!”

*poze din arhiva personală: protecții din plexiglas pe bănci, din clasa băiatului meu (dar în toate clasele e la fel); copiii mei, el în clasa a III – a, ea pregătitoare; fără festivitate de început, fără binecuvântarea unui preot, fără manifestarea copilăriei, doar… reguli, deși boli și virusuri au fost și vor fi mereu; și nu, online-ul nu este o soluție pentru copii…

Nu (mai) știm

„ Să cânți ca și cum nimeni nu te ascultă, să iubești ca și cum niciodată nu ai fost rănit, să dansezi ca și cum nimeni nu te vede, să trăiești ca și cum raiul ar fi pe Pământ. ”

(Mark Twain)